top of page
Esciutu in lu 1983
Sorti en 1983
Nostalgia
Nostalgia

 

Rivecu a mio Mamma
Bella cum’è a trent’anni
Incu li so fiori in pettu
Colti dà a matina
E rivecu u mio Babbu
Incu stù capellu neru
Chi cullava in paese
Trà mezzu alle vigne

 

U fiume di à vita
Corre tropp’ in furia
Oghje anu tutt’è dui
I capelli di nebbia
Ma eiu i vecu sempre
Incu l’ocghji d’un zitellu
E quandu pensu à què
Mi vene a nostalgìa.

 

Duie loghje è un sulaghju
E un vecchju scalone
A casa induve sò nattu
Un’ era un palazzu
Rigali per natali
Ci n’era poccu e micca
Ma aghju campatu quì
I più bell’anni di a miò vita.

 

Un’ era la miseria
Benchì s’assumigliva
Ma c’era sempre u sole
Pò c’era l’amicizia
In stù paese persu
In stù paese caru
E quandu pensu à que
Mi vene a nostalgìa.

 

Ma quandu pensu a tè
Tandu mi scappa u pientu
Tuttu st’amore persu
Un’ mi ne possu scurdà
Ma quandu pensu a tè
Si calmanu li venti
Si spenghjenu li focchi

 

E nasce a nostalgìa.

 

E rivecu li vecchji
Chi si ne sò andati
Per ste macchje fiurite
Quassù in paradisu
S’hanu lasciatu quì
Troppu piazze viote
Incun’elli Ghjesu Christu
Parlerà u corsu

 

Dumè s’ hè spatriatu
Antone si n’ hè mortu
E pò a scola l’anu chiosa
Un’ c’era che tre zitelli
Un pinzzutu a cumpratu
Induve c’era un mulinu
E quandu pensu a que
Mi vene a nostalgìa.

 

Ma quandu pensu a tè
Tandu mi scappa u pientu
Tuttu st’amore persu
Un’ mi ne possu scurdà
Ma quandu pensu a tè
Si calmanu li venti
Si spenghjenu li focchi

 

E nasce a nostalgìa.
 


U Pettit Rossu 
Méditérranée 
So Trent'anni Dumane 
Kalliste 
 
U merlu neru

 

D'ogni animale haghju imbiglia
Chi campa a a cmpania
Disciortu e zenza riglia
Indue lu passa manghja

 

Ma eo pe maraviglia
Campu solu di rascaglia
M'hanu fattu prigiuneru
Nentru a sta gabbia sicura

 

U padrone hé statu fieru
Di chjiode a seradura
E poveru merlu neru
Soffru di sta trista sventura

 

Piengu d'adisperazione
Maladettu u destinu
Nimu a piu cumpassione
Di me poveru meschinu

 

L'amicizia
Comment Naquit La Corse 
Corsu 
Un Homme était Venu 

 

U ritrattu

 

O cusi bellu ghjuvanottu, chè partutu à u fiore di l’età
Hè partutu eramu in diciottu, cun prumessa di riturnà
Aghju ind’è l’arechja a scarpata, di u sullatu chì si ne và
U vecu fallà per a chjappata, dicendu « o Marì ùn ti ne fà ! »

 

U ritrattu nantu a muraglia, hè una vera calamità
Stringhje u core cum’è a tenaglia, di quella ch’ùn si pò scurdà
Cusì dice a vechja Maria, quand’ella si mette à pensà
A u sullatu d’infanteria, inquadratu tant’anni fà

 

Eo mi ricordu una sera, m’hà dettu pigliendu u caffè
Un vole finisce sta guerra, prestu credu tuccarà à mè
E allora m’hà fattu sposa, pocu tempu vogliu vene à dì
U tempu di lascià una cosa, chì dica ch’ellu hè statu quì

 

Hè ingrandatu a nostra figliola, senza cunnosce u so Babbà
Di u ritrattu nantu a cumoda, ùn si ne pò arricurdà
Se tu voli un santu destinu, per i to figlioli o Ghjesù
A tenuta di u pannu turchinu, fà ch’ell’ùn si veca mai più

 

E dipoi a vechja Maria, u mandile ùn lu si caccia più
Se i zitelli à chjamanu zia, dannu un fiore di ghjuventù

 

Solitutine 
Femmes De Chez Moi
Stamane Si Ne Va 
 
Hè mezanotte

 

Hè mezanotte è l’ora cusì bella
chì un Dio fatt’omu falò sin'à quì
a prima tacca ellu la ci cancella
paterna zerga la calma cusì.
U mondu sanu freme di sperenza
in quella notte di u Salvadore
Populu chinu aspetta a so putenza
Eccu à Natale, eccu lu Redentore

 


Di a nostra fede chì a luce ardente
ci guidi à tutti verdi lu Gesù
cum'ella fece a stella luccichente
guidendu i rè da per ella quassù.
U primu Rè in lu presepiu nasce
omi putenti, fieri di l'onore
di u vostru orgogliu, cappiate le fasce
fronte calatu, à pett'à lu Redentore

 


U Redentore hà scioltu le catene
libera hè a terra è lu celu hè splendore
hè un fratellu lu schjavu chì vene
i prigiuneri l’unisce l’amore.
Quale li purterà ricunniscenza
fù per noi altri ch’ellu ebbe dulore
populu arrittu canta la sperenza
Eccu à Natale, eccu lu Redentore

 

Le Porte-Croix

 

Chaque année pour le Vendredi Saint, dans les rues de Sartène
Un homme en cagoule rouge, une lourde chaîne aux pieds
Parcours la ville en portant une immense croix.
Personne jamais ne connaîtra son nom.
Personne...

 

Les pieds rouges de sang
Il avance à pas lents
Le Porte-Croix.

 

Trébuchant sur les pierres
Il marche son calvaire
Le Porte-Croix.

 

La tête sous la cagoule
Pour que ceux de la foule
Ne sache pas

 

Qui est cet inconnu
Qui devant eux pieds nus
Porte la croix.

 

Lui qui faisait violence
Il fait sa pénitence
En silence.

 

Les yeux pleins de rougeurs
Brûlés par la sueur
Et la chaleur

 

Laissez passer
Laisser passer le Porte-Croix.
Laissez passer le pénitent et ses pêchés.
Laissez passer celui qui porte la lourde croix
Laissez passer (laissez passer)
Car lui seul sera pardonné.

 

Les pieds rouges de sang
Il avance à pas lents
Le Porte-Croix.

 

Mais soudain dans la foule
A travers sa cagoule
Le Porte-Croix

 

A reconnu sa mère
Venue faire la prière
Et ne sait pas

 

Que c'est son fils à elle
Qu'aujourd'hui on apelle
Le Porte-Croix.

 

Etait-ce de l'intuition
Pour que vieille sans raison
Elle soit là ?

 

On dirait qu'elle sent
Que c'est un peu son sang
Qu'elle aperçoit.

 

Laissez passer
Laisser passer le Porte-Croix.
Laissez passer le pénitent et ses pêchés.
Laissez passer celui qui porte la lourde croix
Laissez passer (laissez passer)
Car lui seul sera pardonné.

​

​

bottom of page